Președintele Republicii Moldova, invitat în vizită oficială la Berlin
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o convorbire telefonică cu Președintele federal al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în cadrul căreia au făcut un schimb de opinii privind situația politică curentă din Republica Moldova, asupra noului concept al politicii externe a țării noastre, precum și referitor la perspectivele reglementării politice finale a conflictului transnistrean, informează OFICIAL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cadrul discuției, a mulțumit Republicii Federale Germania pentru sprijinul ferm acordat țării noastre în procesul de constituire a actualei coaliții majoritare din Parlament, precum și în procesul de formare a Guvernului Republicii Moldova.
„Am salutat caracterul ascendent al dialogului bilateral, apreciind aspectul strategic al acestuia și pledând pentru aprofundarea și extinderea relațiilor moldo-germane în domeniile prioritare de interes comun. Președintele Federal al Germaniei a apreciat și salutat rolul-cheie, pe care l-a avut Președintele Republicii Moldova în procesul de constituire a actualei coaliții majoritare din Parlament, specificând că actualul guvern moldovean reprezintă un puternic factor de stabilitate. Totodată, Frank-Walter Steinmeier a salutat angajarea fermă a actualei coaliții majoritare de a continua implementarea acordurilor semnate cu Uniunea Europeană. În aceeași ordine de idei, șeful statului german a dat o apreciere pozitivă eforturilor de restabilire a bunelor relații a Republicii Moldova cu Federația Rusă, specificând faptul că „astfel de relații de bună vecinătate, deschise și transparente vor fi în beneficiul poporului moldav””, a scris șeful statului.
Potrivit lui Dodon, în ceea ce privește perspectivele reglementării politice durabile a conflictului transnistrean, Frank-Walter Steinmeier a menționat că, fără restabilirea bunelor relații cu Federația Rusă, acest obiectiv strategic va fi imposibil de atins.
„Mai mult, Președintele federal al Germaniei a specificat că modul în care a fost constituită actuala majoritate parlamentară la Chișinău vine să demonstreze existența unui consens internațional în cazul Republicii Moldova, atins între marile puteri internaționale. El a opinat că acest fapt inspiră optimism și în ceea ce privește perspectivele atingerii unui consens similar și în cazul reglementării finale a diferendului transnistrean. Pe finalul discuției Președintele federal al Germaniei mi-a adresat invitația de a efectua o vizită oficială la Berlin după alegerile locale generale din Moldova. I-am adresat, la rândul meu, o invitație omologului german de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova într-o perioada convenabilă dlui Steinmeier”, a mai scris Dodon.
Andriana Cheptine