Analist politic, despre elementul pe care-l au în comun PSRM și Blocul ACUM
Cunoscutul analist politic, Igor Boțan, susține că, tema „dezoligarhizarea” și „de-capturarea” statului este o temă foarte spinoasă, pe alocuri lunecoasă. Despre aceasta el a declarat în cadrul unor dezbateri organizate de IPN, informează OFICIAL.
Igor Boțan a menționat că s-a referit la ceea ce avem astăzi în RM.
„Avem două partide care recunosc că au format o coaliție, care este una nefirească, pentru că partidele au viziuni diferite, dar care au și ceva în comun. Ce au în comun? Este dezoligarhizarea și de-capturarea statului. Dacă să citim atent programul politic al PSRM, acolo cel mai popular cuvânt este – oligarhie, dezoligarhizare. Deci, cuvinte care au drept rădăcină cuvântul oligarhie. El se folosește de 26 de ori – lucru greu de întâlnit în programele politice ale partidelor. În privința Blocului ACUM, însă și rațiunea de a fi rezon, pentru Blocul ACUM este deoligarhizarea și de-capturarea statului. Vedem că rațiunea de a forma această coaliție, pe care toată lumea o numesc nefirească, este îndreptată spre dezoligarhizare și de-capturare a statului”, a precizat analistul.
Igor Boțan s-a referit și la ce au la bază PSRM și Blocul ACUM.
„Au o declarație politică. Această declarație politică înseamnă un singur lucru, și anume: aceste două formațiuni nu au încredere în instituțiile de drept și de reglementare, care, potrivit lor, au conduceri care au fost promovate de cei pe care-i acuză de capturarea statului, iar scopul lor este revenirea la normalitate. Singurul mesaj care reiese din această declarație politică este că actualul Parlament nu are încredere în conducerea de vârf a instituțiilor de drept și de reglementare și prin asta le transmite un mesaj: Dați-vă demisia, altminteri, dacă nu faceți acest lucru, vom căuta soluții cât se poate de legale, pentru a vă debarasa de aceste instituții. De-capturarea și de-oligarhizarea se poate face de noile conduceri ale instituțiilor respective, care vor fi promovate, iar reformarea instituțiilor va fi un proces care va dura și, probabil, această durată va fi și durata existenței coaliții nefirești”, a conchis Boțan.
Andriana Cheptine
Da ce au in comun, e simplu cit 2+2 Socialistii au cumparat la pachet pe Maia si Nastase uc tot de imbecilii lor si le-a dat functii, in schimb astia vor sta cu manutile in sus cind trebu si vor indeplini indicatiile ce vin de la Moscova, da ce tot ok curvarie politica mai frumoasa nu poate fi.