Desfășurarea activităților în baza patentei de întreprinzător se va permite până la data de 31 decembrie 2022

Desfășurarea activităților în baza patentei de întreprinzător se va permite până la data de 31 decembrie 2022

Desfășurarea activităților în baza patentei de întreprinzător se va permite până la data de 31 decembrie 2022, informează OFICIAL.

Parlamentul a aprobat în prima lectură, în ședința plenară de astăzi, prelungirea termenului.

Potrivit modificărilor legislative, activitățile în bază de patentă vor fi permise în cadrul piețelor comerciale, precum și în locurile autorizate de administrația publică locală.

În ședința plenară de astăzi, Parlamentul a aprobat două proiecte de legi la acest subiect, care vizează modificarea și completarea Legii cu privire la patenta de întreprinzător. Parlamentul a decis comasarea celor două proiecte pentru lectura a doua.

Scopul proiectelor este de a asigura continuitatea activității titularilor de patentă și susținerea micilor întreprinzători în obținerea veniturilor.

Anterior, legislația prevedea că activitățile în baza patentei de întreprinzător vor putea fi desfășurate până pe data de 31 decembrie 2019.

Conform datelor statistice, numărul deținătorilor de patente este în descreștere: în 2017 erau 19 295, în 2018 – 17 059, în iulie 2019 – 15 479.

Andriana Cheptine

Share