Președintele Comisiei privind frauda bancară: Sunt câteva momente importante care au fost confirmate

Președintele Comisiei privind frauda bancară: Sunt câteva momente importante care au fost confirmate

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Alexandru Slusari, Președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare, în cadrul unei conferințe de presă, a oferit detalii cu privire la audierile care au avut loc astăzi, informează OFICIAL.

„Din cei trei invitați, nu au venit domnul Viorel Bîrcă, fost vicepreședinte BEM. Sperăm că, joi, dânsul va fi prezent la audieri, va primi astăzi o invitație repetată. Cei doi care au venit, ne-au oferit o informație foarte importantă, mă refer aici la Victor Bodiu, fostul șef al Consiliului BEM în perioada iulie 2012- 2013 și domnul Igor Corman. Sunt câteva momente importante care au fost confirmate de dumnealor, foarte importante”, a comunicat Slusari.

În acest fel, președintele Comisiei a vorbit detalii cu privire la audierea lui Victor Bodiu. „Primul – ce ține de capitalizarea BEM-ului. Noi ne-am convins încă o dată și a fost confirmat că era posibil de salvat BEM-ul cu capitalizarea la finele anului 2012. Nu s-a dorit acest lucru, a fost blocat de factorii politici, la nivelul Parlamentului”, a declarat Slusari.

Prin urmare, Slusari a comunicat și despre cele spuse de Igor Corman. „A confirmat acea ședință la care s-a referit fostul prim-ministru Vlad Filat – în ajunul eliberării garanției de stat. Mă refer aici la adunarea la care au participat domnii Leancă, Filat, Corman, Plahotniuc, Timofti și, mi se pare că, Drăguțan. Din spusele domnului Corman, această ședință a avut loc cu câteva zile înainte să fie acordate garanțiile de stat prin hotărârea secretă a Guvernului Leancă. Cu inițiativa acestei întâlniri a venit Plahotniuc”, a vorbit Slusari.

Totodată, președintele comisiei a comunicat despre următoarea ședință.

„Vom avea audieri joi, la ora 10. Sunt invitați: Oleg Reidman, fost deputat și președintele Comisiei din 2013 și doi deputați actuali –  Sergiu Sîrbu și Vladimir Vitiuc”, a conchis el.

Amintim că, ieri, Slusari a comunicat că, în luna august, va fi pregătit un raport privind circumstanțele devalizării sistemului bancar.

Mihaela Conovali

Share