Igor Dodon s-a întâlnit cu directorul SIS

Igor Dodon s-a întâlnit cu directorul SIS

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, a avut o întrevedere cu directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Esaulenco.

După cum informează OFICIAL, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cursul dialogului a făcut un schimb de opinii cu privire la modul în care se desfășoară activitatea instituției.

„Am menționat că atît Președinția cît și eu personal vom acorda o atenție deosibită conlucrării cu această instituție importantă a statului, în beneficiul țării și a poporului nostru. Totodată, am atenționat conducerea SIS asupra necesității pregătirii la nivel înalt a materialelor pentru ședințele Consiliului Suprem de Securitate, următoarea ședință fiind preconizată pentru joi 18 iulie, curent. De asemenea, am subliniat că voi acorda tot sprijinul necesar pentru realizarea cu succes a sarcinilor SIS în vederea prevenirii şi anihilării factorilor ce ameninţă, securitatea de stat a Republicii Moldova”, a scris Dodon.

Andriana Cheptine

Share