Femeile care i-au marcat viața lui Chiril Gaburici

Femeile care i-au marcat viața lui Chiril Gaburici

Mama, soția și bunica sunt femeile care i-au marcat viața premierului Chiril Gaburici. Despre aceasta el a dezvăluit în mesajul de felicitare, adresat ieri tuturor doamnelor, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor.

Dragi doamne și domnișoare, dragi mame, fiice și bunici!

Ziua de 8 martie, sărbătorită astăzi în toată lumea, mă duce cu gândul la femeile care mi-au marcat viața – mama, soția, bunica -, dar și la toate femeile țării noastre care sunt, pentru fiecare dintre noi, sursă constantă de inspirație și de perseverență.

Contribuția femeilor este esențială în orice societate. În Moldova femeile au fost, dintotdeauna, indispensabile în cele mai sensibile și solicitante domenii ale vieții publice. Fără de ele nu ne putem imagina școala unde ne sunt educați copiii sau spitalul unde ne sunt tratați părinții. Totodată, femeile noastre s-au afirmat cu brio în activități cândva considerate strict pentru bărbați – business, apărare, politică.

Sunt performanțe care mă fac să mă simt mândru pentru femeile țării mele și care, în același timp, îmi întăresc convingerea că trebuie să facem și mai mult pentru ca femeile să aibă și mai multe șanse de afirmare, în cele mai diverse domenii. Doar cu participarea plenară a femeilor în toate sferele vieții publice vom putea vorbi de o societate prosperă și armonioasă. Pentru că spre deosebire, de noi, bărbații, femeile știu să analizeze și să ia decizii și prin prisma emoțiilor. Dar mai ales pentru că știu să îmbine, la cel mai înalt nivel, profesionalismul și dedicația.

Vă mulțumesc pentru tot ce faceți și vă doresc, și în această primăvară, sănătate și bunăstare pentru familiile dumneavoastră, și multe visuri împlinite pentru fiecare!”, se spune în mesaj.

Doina Secrieru

Share