Frank Lampard este noul antrenor al lui Chelsea: „Vreau să aduc noi succese clubului”
Frank Lampard este noul antrenor al lui Chelsea. Tehnicianul de 41 de ani revine la clubul la care a scris istorie ca jucător.
Aseară, Lampard s-a întâlnit cu boardul de pe Stamford Bridge, într-o şedinţă maraton, de 6 ore. Discuţiile s-au prelungit până la 1:30 A.M., iar în această dimineaţă „albaştrii” au anunţat oficial numirea noului tehnician, relatează digiposrt.ro.
„Sunt incredibil de mândru că m-am întors la Chelsea ca antrenor principal. Toată lumea ştie cât de mult iubesc clubul ăsta, alături de care am scris o filă de istorie ca jucător. Acum, sunt determinat şi concentrat să pregătesc cât mai bine viitorul sezon. Sunt aici pentru a munci din plin şi a aduce succese clubului”, a spus Lampard, citat de siteul oficial.
De menționat că, Lampard a antrenat-o în sezonul trecut pe Derby County, în liga secundă, şi s-a clasat pe locul 6 în sezonul regulat, dar a ratat apoi accesul în Premier League prin intermediul barajului de promovare. Fostul mijlocaş englez l-a înlocuit pe italianul Maurizio Sarri, plecat la Juventus.
Lampard a recunoscut, în discuțiile cu prietenii săi, că visul său este să antreneze Chelsea. Fostul mijlocaș, ajuns la 41 de ani, a jucat 13 ani pe Stamford Bridge și este cel mai bun marcator din istoria clubului, cu 211 goluri înscrise în 640 de meciurioficiale.
La revenirea la Chelsea, Lampard va lucra și cu un alt fost coleg de-ai săi, Petr Cech, care tocmai s-a retras din activitate din tricoul lui Arsenal.
Ca jucător, Lampard a câştigat 3 titluri şi Liga Campionilor cu Chelsea. Ca antrenor, Lampard a avut prima sa experienţă cu Derby County.
Mihaela Rotari