Vlad Filat este gata să ofere informații cu privire la frauda bancară. Mesajul fostului Premier!

Vlad Filat este gata să ofere informații cu privire la frauda bancară. Mesajul fostului Premier!

Fostul Premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, prin intermediul avocaților, susține că este „la dispoziția Comisiei pentru elucidarea fraudei bancare pentru a oferi informații” pe care le deține, informează OFICIAL.

„Am lucrat în patru Guverne, dintre care două le-am condus, înțeleg exact provocările și sarcinile care sunt în fața actualului executiv. Cunosc aproape toți membrii Guvernului actual, le cunosc pregătirea, dar și caracterul, or în politică dincolo de pregătire, caracterul este determinant. În acest sens, am încrederea că acest Guvern dincolo de speranța care o oferă cetățenilor va reuși să ofere oamenilor ceea ce așteaptă de atâta și atâta timp. Un Stat, (căci Țară avem una) care oferă cetățenilor libertate, democrație și bunăstare. În acest context, modificările legislative și crearea comisiilor speciale sunt necesare pentru a îndeplini voința poporului”, se menționează într-o postare pe pagina de Facebook a Fostului Premier.

În același timp, Filat s-a adresat Comisiilor parlamentare. „Dar… Vă rog să nu repetați experiențele proaste din trecut, au fost spuse și declarate problemele, au fost comisii și comisii, dar fără rezultat… Mă adresez președintelui Comisiei pentru elucidarea fraudei bancare. Sunt la dispoziția Comisiei pentru a oferi informațiile pe care le dețin și pentru a răspunde la întrebările care sunt de interes. Același mesaj este adresat și către celelalte Comisii speciale ale Parlamentului”, a mai comunicat el.

Prin urmare, fostul Premier s-a referit la fosta guvernare a Republicii Moldova, dar și la declarația Parlamentului. „Toate speculațiile Partidului Democrat aflat în ”opoziție”, ce țin de încălcarea principiilor democratice sunt cel puțin hilare, având în vedere modul în care a înțeles acest partid să guverneze țara în ultimii 3 ani și jumătate, iar atunci când vom citi Avizul Comisiei de la Veneția vom avea confirmarea incontestabilă că acest partid a fost aproape să uzurpeze puterea în stat. Avem Declarația Parlamentului Republicii Moldova care recunoaște caracterul captiv al instituțiilor statului și necesitatea scoaterii statului din captivitate. Această Declarație exprimă voința poporului prin aleșii săi în Parlament și implementarea angajamentelor asumate pentru restabilirea supremației legii și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor este obligatorie”, a mai adăugat el.

În acest fel, Filat precizează cum ar fi putut fi evitată frauda bancară. „Dacă reușeam să-l demit și pe Procurorul General de atunci Zubco, dar și pe fostul guvernator Drăguțan sunt sigur că nu ajungeam la frauda bancară, evitam tragedia din Pădurea Domnească și multe alte lucruri rele care s-au întâmplat în acest stat…”, a conchis Filat.

Mihaela Conovali

Share