Maia Sandu: Benzinăriile, magazinele, barurile și restaurantele duty free la intrarea în țară și în regiunea transnistreană vor fi interzise

Prim-ministrul Maia Sandu a anunțat că benzinăriile duty free, magazinele, barurile și restaurantele duty free la intrarea în Republica Moldova și în regiunea transnistreană urmează să fie interzise, informează OFICIAL.

Î ntr-o postare pe o rețea de socializare, Maia Sandu a scris că și-a rugat colegii din Parlament „să elaboreze și să înregistreze în regim de urgență un proiect de lege prin care se anulează benzinăriile ”duty free”, precum și posibilitatea existenței magazinelor, barurilor și restaurantelor cu regim „duty free” la intrarea în Republica Moldova și la intrarea în regiunea transnistreană”.

 „Dincolo de faptul că prevederi legale de genul celor menționate nu există în nicio țară din lume, bugetul public național suportă pierderi de sute de milioane de lei drept urmare a implementării acestor legi, iar beneficiarul acestora este un personaj toxic implicat în afaceri dubioase, inclusiv în furtul miliardului. Actualul Guvern nu doar că nu va admite astfel de inițiative pe viitor, dar și le va anula pe toate cele adoptate de către regimul oligarhic care a condus Republica Moldova până la 8 iunie a.c.”, a mai scris Sandu.

Andriana Cheptine

Share