PDM cere demisia imediată a noului șef al IGP
Partidul Democrat din Moldova (PDM) solicită demisia imediată a șefului Inspectoratului General de Poliție (IGP), Gheorghe Balan, informează OFICIAL.
„Partidul Democrat din Moldova constată că, încă din primele zile de guvernare, Alianţa PSRM-PAS-PPDA promovează în funcţii rude ale liderilor acestor partide, printr-o totală lipsă de transparenţă. Cei care, până ieri, criticau cumătrismul din instituţii şi promiteau numiri transparente în funcţii şi pe criterii de profesionalism, îşi încalcă din primele zile acest angajament şi dovedesc că în realitate ei sunt cei care promovează cumătrismul în instituţiile statului”, se menționează într-un comunicat al partidului.
În acest fel, PDM solicită demisia noului șef al IGP. „Cerem, în acest context, demiterea sau demisia imediată a domnului Gheorghe Balan din funcţia de şef al IGP, acesta având un grad de rudenie cu noul ministru de Interne, Andrei Năstase, ceea ce reprezintă un evident conflict de interese”, se mai adaugă în același mesaj al PDM.
Mihaela Conovali