Maia Sandu: Funcționarii publici trebuie să renunțe la vechile practici, lingușeala pe lângă șefi nu va trece
Premierul R. Moldova, Maia Sandu, a comunicat, în cadrul unei conferințe de presă, că la Guvern va fi deschisă o linie telefonică de încredere pentru persoanele care cunosc despre abuzurile comise de regimul Plahotniuc, transmite OFICIAL.
Potrivit Maiei Sandu, informația va fi verificată de persoanele din imediata apropiere a Premierului, iar procurorii vor verifica fiecare acuzație.
„Cei care au făcut partizanat politic vor fi sancționați, iar cei care vor continua să-l facă, vor fi eliberați din funcții. Astăzi am dispus crearea unui birou politic anticorupție și de reformă a justiției pe lângă cabinetul Primului-ministru, cu participarea experților naționali și internaționali, inclusiv România”, a spus Maia Sandu.
De asemenea, Premierul a menționat că va expedia și o scrisoare companiei Kroll, pentru a-i solicita o copie a raportului Kroll 2.
Maia Sandu a punctat că funcționarii publici trebuie să renunțe la vechile practici, iar lingușeala acestora pe lângă șefi nu va trece.
„Vă garantez că oamenii buni și onești vor fi promovați. Ne dorim ca funcționarii să respecte legile și regulile instituțiilor unde activează”, a mai spus Maia Sandu.
Cristina Parfeni